Precizări privind modul de funcționare a cântarelor din rețeaua magazinelor Kaufland

București, 2015

În ultima perioadă circulă în mediul online o serie de clipuri ce acuză modul deficitar de funcționare a cântarelor instalate în magazinele Kaufland în detrimentul clienților, sugerându-se faptul că s-ar urmări înșelarea acestora la cântărirea fructelor și legumelor achiziționate din magazinele noastre.

Pe această cale dorim să ne asigurăm clienţii de corectitudinea şi transparenţa serviciilor noastre. Astfel, modul de lucru al cântarelor electronice aflate în dotarea magazinelor Kaufland este următorul: Punctul 0 (zero) al cântarului este setat cu tava de protecţie şi placajul de hârtie aşezate pe acesta, greutatea acestor componente fiind, aşadar, exclusă de la cântărirea produselor. În cazul în care aceste două componente sunt îndepărtate pentru o perioadă mai mare de 5 secunde, cântarul trece automat în modul “auto-zero”. După acest moment, în cazul în care cele două componente se reaşază pe cântar, greutatea acestora va fi luată în calcul şi afişată ca atare. Acesta reprezintă modul standard de funcţionare al tuturor cântarelor electronice avizate şi funcţionând în conformitate cu normele metrologice în vigoare.

În plus, considerăm necesare următoarele precizări:

  • toate magazinele din rețeaua Kaufland sunt dotate cu cântare care dețin avizul metrologic de funcționare, conform normelor legale în vigoare;
  • verificarea acestora din punct de vedere metrologic se realizează anual prin intermediul unui laborator metrologic deținut de către furnizorul cântarelor și autorizat de către Biroul Român de Metrologie Legală;
  • revizia și verificarea din punct de vedere tehnic a tuturor cântarelor din magazinele Kaufland se realizează periodic, exclusiv de către personal tehnic autorizat.

Utilizarea și funcționarea cântarelor din rețeaua de magazine Kaufland se realizează în deplină conformitate cu legislația aplicabilă, cu respectarea tuturor normelor metrologice naționale și europene în vigoare. De asemenea, trebuie precizat că orice intervenție fizică asupra acestora se face, în exclusivitate, de către personal autorizat.

Kaufland România rămâne în continuare deschisă pentru clarificarea nelămuririlor şi sesizărilor clienților săi, având convingerea că încrederea nu se poate clădi decât printr-o atitudine corectă pe termen lung. În acest sens, clienţii pot apela gratuit numărul de telefon 0800.080.888 de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 - 18.00 sau pot accesa site-ul www.kaufland.ro.

Contact

Biroul de presă - persoană de contact
Loredana Samoilă