Prima echipă de români care va traversa Oceanul Atlantic într-o barcă cu vâsle a plecat spre punctul de start

București, 27 Noiembrie 2017

Atlantic4, prima echipă de români care va traversa Oceanul Atlantic, a plecat luni, 27 noiembrie 2017, din Aeroportul Otopeni către La Gomera (Spania), locul de unde se va da startul celei mai grele curse de canotaj din lume: „Talisker Whisky Atlantic Challenge”, pe 12 decembrie 2017.

Scopul pentru care cei patru români vor traversa Oceanul Atlanic vâslind este de a susţine, cu sprjinul Kaufland România, îndeplinirea unei cauze sociale: completarea fondurilor necesare realizării unui Campus socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.

Toţi cei care vor să fie alături de echipă sunt încurajaţi să doneze 2 Euro către HOSPICE Casa Speranței printr-un SMS la 8844 cu mesajul “OPTIMISM”, sau orice altă sumă pe pagina: http://hospice.galantom.ro/atlantic4. Suma pe care echipa intenţionează să o strângă pentru Centru este de 500.000 lei, iar până acum s-au strâns numai 117.231 lei, din care 90.000 lei au fost donaţi de către compania Kaufland România. Astfel, mai sunt necesari 382.769 lei

Echipa este formată din Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe şi va petrece următoarele 2 săptămâni făcând ultimele pregătiri şi antrenamente înainte de start. Ei se vor alătura organizatorilor şi celorlalte echipe participante, în total 32 de înscrişi din toată lumea: solo, pe perechi, trio sau echipe de câte 4.

Echipa s-a antrenat pentru înfruntarea Atlanticului timp de aproape doi ani; în această vară, a obţinut un record mondial de traversare a Mării Negre: 1200 de kilometri parcurşi în 11 zile şi 6 ore într-o ambarcaţiune cu vâsle.

Membrii Atlantic4 vor porni din La Gomera şi vor vâsli neîntrerupt până la Antigua. Ei vor parcurge 5000 de kilometri în aproximativ 60 de zile. În tot acest timp, barca cu vâsle, Maria, va însemna „acasă” pentru echipa care va întâmpina din mijlocul Oceanului Atlantic, departe de familie şi prieteni, atât Crăciunul, cât şi Noul An – totul în vederea îndeplinirii cauzei pentru care luptă.

Partener oficial al iniţiativei, Kaufland România, a donat deja suma de 20.000 de euro către HOSPICE Casa Speranței pentru a sprijini cauza şi încurajează pe toată lumea să susţină eforturile Atlantic4, donând pentru cauza socială.

Întreaga aventură a echipei „Atlantic 4” va putea fi urmărită pe www.atlantic4.ro, pe pagina de Facebook Kaufland România sau live tracking pe www.atlantic4.ro, de unde se va putea afla poziţia echipei în fiecare zi sau oră.

 

Contact

Biroul de presă - persoană de contact
Loredana Samoilă