Kaufland și Act for Tomorrow curăță deșeurile de pe Olt

București, 31 August 2020

Sâmbătă, 29 august 2020, peste 75 de voluntari s-au mobilizat pentru a curăța deșeurile din zona Defileul Oltului, în cadrul programului „Acționăm pentru Ape”,  inițiat de Act for Tomorrow cu sprijinul Kaufland România.

În total peste 200 de saci, însumând 1.500 kg de deșeuri, au fost strânși în 5 ore, atât de pe malurile râului Olt, cât și de pe apele acestuia. Voluntarii au intervenit cu peste 20 bărci pneumatice și caiace în o parte din zonele cele mai afectate de poluarea cu deșeuri de pe râul Olt, unde covoare de PET-uri și alte deșeuri plutesc pe luciul apei. Pe malurile din zona Defileul Oltului au fost identificate și curățate numeroase mormane cu deșeuri abandonate de turiști sau pescari, dar și aduse de apă. PET-uri, capace, pungi de chipsuri și de semințe, caserole, tacâmuri de unică folosință, materiale de construcții, încălțăminte, mucuri de țigară, animale moarte, toate se află pe malurile apelor din România.

Deșeurile abandonate în ape pun în pericol viețile peștilor care înoată în râuri, dar și sănătatea noastră. Ele rezistă mult după moartea animalelor acvatice și chiar și a omului. O doză de aluminiu trăiește 200 de ani în natură, un PET neridicat de pe apă sau mal rezistă 450 de ani, o pungă de chips-uri abandonată în natură e mai longevivă decât unii oameni - 75 de ani, iar sticla rezistă 1 milion de ani, adică rămâne în natură pentru totdeauna. De asemenea, potrivit studiilor de specialitate o persoană ingerează cel puţin 50.000 de particule de plastic pe an și inspiră o cantitate similară, iar săptămânal în corpul omului ajung 5 grame de plastic, echivalentul unui card bancar. Poluarea cu micro-plastic este generată în special de dezintegrarea deşeurilor din plastic și este omniprezentă pe planetă. Cercetătorii au găsit micro-plastic în toate mediile: în aer, în sol, în râuri și în cele mai adânci oceane ale lumii, dar și în apa de la robinet, în apa îmbuteliată, în fructe de mare, în bere și în probele de materii fecale umane, o confirmare că oamenii ingerează particulele.

Evenimentul de ecologizare a Defileului Oltului, desfășurat sâmbătă, 29 august, a fost susținut de numeroși parteneri de la nivel local, județean și național, instituții publice, companii și ONG-uri:

Consiliul Județean Vrancea, Hidroelectrica Vâlcea, GreenPoint Management, Sibiu Tourism, ASSV - Asociația SEVEN STEPS Vâlcea, Asociația SMILE, Asociația Studențească INGMED Pitești, Asociația Zâmbete Colorate.

Prin ediția din 2020 a programului APA ne-am propus ca, sub umbrela „Stop deșeurilor din ape”, să mobilizăm comunitățile să se implice în prevenirea și combaterea poluării cu deșeuri a apelor din România și să aducem acest subiect pe agenda publică, astfel încât să fie adoptate măsuri specifice pentru a rezolva această problemă care pune în pericol atât viețile animalelor acvatice, dar și sănătatea noastră.

Programul ecologic A.P.A. face parte din REset Plastic – Strategia internațională integrată anti-plastic a Grupului Schwarz, care include și Kaufland România.

Grupul Schwarz, din care face parte și compania Kaufland România, se numără printre cele mai mari societăți comerciale internaționale, își cunoaște și își asumă responsabilitatea față de mediu la nivel global. Prin REset Plastic, a elaborat o strategie internațională integrată, care cuprinde cinci domenii de acțiune: reducerea cantității de plastic din ambalaje, regândirea designului acestora, reciclarea și eliminarea completă a plasticului, precum și inovare și educare în acest domeniu. Astfel, viziunea „Mai puțin plastic – circuite închise” devine realitate. Pentru mai multe informații despre REset Plastic vizitați kaufland.ro/resetplastic.

Contact

Biroul de presă - persoană de contact
Loredana Samoilă