Kaufland România anunță 1.000 de noi locuri de muncă până la începutul lui 2021

București, 04 August 2020

Kaufland România urmează să creeze 1.000 de noi locuri de muncă în toată țara, până la sfârșitul anului fiscal, în februarie 2021. Noile locuri de muncă vin atât din contextul deschiderii de noi magazine, cât și din extinderea echipelor actuale. Compania are în prezent peste 15.000 de angajați și deține pentru al cincilea an consecutiv certificarea „Angajator de Top” în România și, pentru al doilea an la rând, pe cea de „Angajator de Top” în Europa.

Ne bucurăm de aprecierea românilor din toată țara și vom continua să le oferim stabilitatea de care au nevoie prin oferirea a 1.000 de joburi noi în comunitățile unde urmează să ne dezvoltăm”, spune Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director, Kaufland România. „Mai mult, tot în ceea ce privește resursele umane și strategia companiei de incluziune și diversitate, ne propunem să dezvoltăm programul ACCES (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) de integrare a persoanelor cu dizabilități. Acesta este un program lansat la finalul anului 2019, prin care ne dorim să oferim șanse egale tuturor, din punct de vedere social și profesional, și de a schimba în bine calitatea vieții și a dezvoltării acestora. Astfel, planul nostru este ca în următoarea perioadă să aducem în echipă peste 500 de persoane cu dizabilități alături de care să îndeplinim promisiunea noastră de a ne asuma responsabilităţi sociale, economice şi de mediu. Candidații interesați ne pot scrie pe adresa cariere@kaufland.ro”, continuă aceasta.

Extinderea ofertei de joburi vine și în întâmpinarea unui interes crescut pentru Kaufland ca angajator în rândul celor care își caută un loc de muncă. Mesajul companiei pentru actualii și viitorii săi angajați este acela că într-o echipă performantă, fiecare rol este unul esențial, punând accentul pe colaborare și promovarea unei mentalități orientate spre succes.

Kaufland România este lider al pieței locale de retail, a patra companie din România după cifra de afaceri, dar și unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul privat, fapt confirmat de cel mai recent studiu care analizează datele financiare, investițiile companiei și impactul social adus asupra economiei locale în anul 2019. Potrivit studiului, în anul 2019, prin activitatea noastră am generat valoarea adăugată directă în România de aproximativ 461,7 milioane de euro, am oferit 12.500 de locuri de muncă cu normă întreagă și am susținut aproape 48.000 de locuri de muncă în economia românească prin activitatea, investițiile și salariile competitive oferite.

Kaufland a continuat să rămână aproape de angajații proprii, dar și de candidați, chiar și în timpul pandemiei, perioadă în care acțiunile de comunicare ale companiei au fost intensificate. Printre acestea se numără și seria de opt episoade, denumită „Pas cu Pas către Performanță”, realizată de Cristina Neagu, în calitate de ambasador. Pornind de la experiența pe care Cristina, de patru ori cea mai bună jucătoare de handbal din lume și un model de performanță național, a acumulat-o de-a lungul carierei sale, au fost create o serie de materiale video prin care Cristina a oferit sfaturi despre depășirea obstacolelor și pașii esențiali care trebuie parcurși pentru a putea atinge performanța. Inițiativa reprezintă o sursă de inspirație pentru a rămâne concentrați pe munca de zi cu zi și are la bază convingerea că absolut toți membrii echipei, indiferent de rolul pe care îl au, de vechime sau de departamentul în care își desfășoară activitatea, sunt esențiali și poartă meritul de a fi liderul pieței de retail din România.

Am comunicat intens în ultimul an, mai ales prin asocierea cu handbalista Cristina Neagu, un ambasador care transmite mai departe valorile Kaufland: performanță, dinamism și corectitudine. Cea mai recentă acțiune comună, seria de video-uri Pas cu Pas către Performanță, însumează experiențele și sfaturile Cristinei, care vorbește despre elementele general valabile oricărui drum către succes, indiferent de domeniu. Episoadele fac referire la munca în echipă, spiritul competitiv, leadership și alte componente esențiale care definesc succesul,” continuă Estera Anghelescu.

Mă bucur că am putut colabora cu o companie care încurajează performanța dobândită pas cu pas, cu răbdare și perseverență, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. De altfel, viziunea comună ne-a adus împreună. Am abordat subiecte interesante în cadrul campaniei și sper ca experiențele mele să îi inspire pe oamenii care lucrează în orice domeniu. Până la urmă, indiferent unde lucrezi, îți poți atinge obiectivele doar dacă muncești cu dedicare, pasiune și profesionalism”, spune Cristina Neagu.

Seria „Pas cu Pas” poate fi urmărită și pe canalul de Youtube Kaufland România.

Contact

Biroul de presă - persoană de contact
Loredana Samoilă