Kaufland România, sprijin puternic pentru persoanele cu dizabilități: integrarea unui număr de 240 noi angajați și adaptarea spațiilor de lucru, două dintre obiectivele îndeplinite cu succes de companie

București, 03 Decembrie 2020

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Kaufland România, un angajator ce sprijină diversitatea și egalitatea de șanse, dezvăluie rezultatele importante aduse de programul A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) și totodată își reconfirmă angajamentul de a atinge obiectivele asumate la demararea acestei inițiative. Până în acest moment, 240 de persoane cu dizabilități au devenit parte a echipei Kaufland. În același timp, patru case de marcat, special adaptate pentru angajații în scaun rulant, au fost instalate în patru magazine Kaufland din București, investiția totală ajungând la suma de 33.000 de euro.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, Kaufland se alătură inițiativei lansate de  Camera de Comerț a Diversității din România, alături de alte companii și organizații, în semn de solidaritate pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, Sediul Central Kaufland din București va fi iluminat în culoarea violet în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 18:00 și până la miezul nopții. Compania răspunde prompt acestei acțiuni, din dorința de a transmite, și cu acest prilej, un mesaj puternic și încurajator către persoanele cu dizabilități – oricine își poate găsi locul în echipa Kaufland, indiferent de ceea ce îl face diferit.

Implicarea în comunitate a fost mereu unul dintre principalii piloni ai activității companiei, astfel că, prin programul A.C.C.E.S., Kaufland vine în întâmpinarea persoanelor cu dizabilități cu locuri de muncă sigure și stabile și totodată cu echipamente adaptate pentru o bună desfășurare a activității lor profesionale. Prin dezvoltarea acestor inițiative, compania rămâne un partener de încredere al persoanelor cu dizabilități.

Ușile Kaufland sunt deschise pentru oricine își dorește să se bucure de un loc de muncă stabil și de sprijinul necondiționat al tuturor colegilor în procesul de adaptare, de învățare și de dezvoltare. Ne bucurăm să anunțăm faptul că am parcurs deja pași importanți pentru a le oferi sprijinul necesar celor 240 de colegi cu dizabilități care ni s-au alăturat până în acest moment. Prin dezvoltarea permanentă a programului A.C.C.E.S., ne dorim să le punem la dispoziție un mediu de lucru plăcut, prin adaptarea spațiilor la nevoile lor și totodată să le oferim șansa de a ocupa un rol esențial într-o echipă construită ca o familie, în care fiecare abilitate contribuie la succesul companiei”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

Kaufland este unul dintre cei mai mari angajatori ai României. Peste 15.000 de oameni lucrează în cele 136 de locații răspândite pe tot teritoriul țării. Până în prezent, 240 de persoane cu dizabilități, din orașe precum București, Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare, Oradea s-au alăturat echipei și se bucură în acest moment de o viață socială mai bună, de sprijinul colegilor și de posibilitatea de a-și pune abilitățile în practică. În continuare, compania își propune să angajeze alte 350 de persoane cu dizabilități.

Kaufland este locul care m-a ajutat să îmi câștig încrederea în mine. Colegii m-au primit cu brațele deschise, încă din prima zi. Sprijinul și răbdarea consilierului angajaților și ale colegilor m-au ajutat să ajung unde sunt acum. Am ajuns să folosesc fără nicio teamă casa de marcat și am înțeles cum funcționează sistemul de pontaj. Sunt lucruri pe care nu credeam că o să le pot face fără ajutor. Viața mea s-a schimbat în bine de când ei mi-au spus primul <Bun venit în echipă!>”, completează Ana Lazăr, Lucrător Comercial Case de Marcat/Trezorerie (Persoană cu dizabilitate locomotorie).

Încă de la lansarea etapei pilot a programului A.C.C.E.S., compania a avut în plan adaptarea spațiilor de lucru pentru a mări capacitatea de incluziune a persoanelor cu dizabilități. În acest sens, patru magazine Kaufland din București, printre care se numără cele situate în Tudor Vladimirescu, Bucureștii Noi, Militari și Apărătorii Patriei, au fost deja echipate cu case de marcat special gândite pentru angajații în scaun rulant. Investiția se ridică, în acest moment, la o valoare totală de 33.000 de euro și vine ca o confirmare a angajamentului companiei de a le oferi tuturor angajaților condiții optime la locul de muncă.

Compania face eforturi constante pentru a-și îndeplini obiectivele în ceea ce privește incluziunea persoanelor cu dizabilități și își propune să contureze, în continuare, o cultură organizațională bazată pe diversitate. Astfel, printre locurile de muncă disponibile pentru persoanele cu dizabilități, se numără atât cele din magazinele Kaufland din întreaga țară (casier sau lucrător comercial), cele din Centrele Logistice din Ploiești și Turda (analist IT, analist gestiune stocuri, operator calculatoare sau manipulant sortare marfă), cât și cele din Sediul Central din București.

Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pot suna la numărul de telefon 021 9132 sau pot aplica pe cariere@kaufland.ro.

Contact

Biroul de presă - persoană de contact
Loredana Samoilă