Luptăm împotriva deșeurilor din plastic

În fiecare zi auzim că oceanele sunt ca o groapă de gunoi pentru plastic. Dar ce legătură avem noi cu asta? Obiectele din plastic pe care le folosim, precum pungile, foliile și sticlele, ajung din râuri în mări și oceane, fie integral, fie sub formă de microparticule abia vizibile. Și acest fapt nu este dăunător doar pentru fauna marină, ci și pentru noi, întrucât mările ca ecosisteme unice sunt vitale pentru supraviețuire – pentru om și animale.

De aceea, este important pentru noi să oferim un exemplu și să căutăm modalități de a reduce utilizarea plasticului în ambalajele produselor noastre sau chiar de a-l elimina în totalitate. Prin angajamentul nostru ne aducem contribuția la REset – strategia internațională a Grupului Schwarz privind plasticul. Știai, de exemplu, că este nevoie de mai multe decenii pentru ca o pungă din plastic de unică folosință să se dezintegreze? Află mai multe despre angajamentul nostru de a reduce consumul de plastic.

Măsurile noastre

Cum facem diferența?

Ne dorim mai puțin plastic și mai multă reciclare. Deoarece susținem strategia Grupului Schwarz privind plasticul, suntem responsabili și ne-am propus obiective clare. Concret, asta înseamnă că verificăm produsele marcă proprie pentru a vedea unde poate fi folosit mai puțin plastic. Dacă anumite componente sunt inutile, de exemplu pentru că nu oferă protecție împotriva factorilor exteriori sau nu contribuie la păstrarea prospețimii, le eliminăm. Astfel, optimizăm treptat ambalajele. În același timp, este foarte important ca ambalajele să fie reciclabile. De aceea, consultăm în mod regulat experții și venim cu soluții inovative. Aruncă o privire!

Reducem plasticul

Reducem materialele inutile din ambalaje. În acest scop, verificăm amănunțit ambalajele mărcilor noastre proprii și analizăm necesitatea materialului de ambalare. În plus, facem verificări pentru a ne asigura că toate ambalajele permit schimbul și utilizează materiale prietenoase cu mediul.

Obiectivul nostru până în 2025: să folosim cu 25% mai puțin plastic.

Utilizarea materialelor reciclate

Transformăm materialele plastice reciclate în granule, pe care le folosim apoi pentru semifabricatele noilor sticle PET, dar și pentru producția de ambalaje pentru multe dintre produsele noastre marcă proprie.

Obiectivul nostru până în 2025: să folosim, în medie, 25% materiale reciclate pentru ambalajele produselor noastre marcă proprie.

Reciclare

Nu ne concentrăm doar pe reducerea cantității de plastic din ambalajele produselor noastre. Ne implicăm și în reciclarea acestuia și susținem un proces de eliminare durabil, prin refolosire.

Obiectivul nostru este ca 100% din ambalajele produselor marcă proprie să fie cât mai reciclabile posibil până în 2025. În plus, până la finalul anului 2021 vom renunța la utilizarea plasticului negru în ambalajele produselor marcă proprie.


Ambalaje

Mai puțin înseamnă mai mult. Chiar și pentru ambalaje.

Începând cu 1 octombrie, din grijă pentru mediul înconjurător, înlocuim pungile de plastic cu pungi biodegradabile compostabile.

Mai mult, pungile biodegradabile compostabile de la raionul de legume-fructe și de la raionul de produse congelate vrac vor avea prețul de 0,10 lei/buc. Aceasta reprezintă o invitație deschisă către tine de a limita consumul excesiv al tuturor pungilor de unică folosință.

Află mai multe aici.

În plus, pentru multe din produsele noastre am optimizat deja ambalajul. Mai jos poți vedea cât de mult plastic economisim pentru produsele individuale și unde utilizăm materiale reciclabile.


Magazinul este locul unde cumperi, dar și reciclezi responsabil

Am introdus în magazine un sistem de colectare și reciclare a flacoanelor goale de șampoane, balsamuri, geluri de duș, sticle de detergenți etc. Dacă aduci astfel de ambalaje, primești cupoane cu 50% reducere.

Te inspirăm să optezi pentru reutilizare

La case toate pungile sunt reutilizabile. Iar la cântărirea legumelor și fructelor te încurajăm să nu folosești nicio pungă sau să optezi pentru una reutilizabilă, de acasă sau din magazin.

Și noi folosim materiale reutilizabile

Lădițele noastre de la legume-fructe, sunt tip Euro Pool - un sistem de ambalaje standardizate și igienizate. Prin folosirea lor reducem 2000 de tone de deșeuri pe an și 4 tone de emisii poluante de CO2. 

Curățăm apele din România de deșeurile din plastic

Împreună cu Asociația Act for Tomorrow, derulăm programul Acționăm Pentru Ape. Am strâns  9,1 tone de deșeuri, de pe uscat și din ape, cu ajutorul a 630 voluntari. Acțiunile continuă lună de lună. 

Citește mai multe despre sustenabilitate și idei despre cum te poți implica în lupta anti-plastic în ediția specială a revistei National Geographic – Planetă sau Plastic, din luna octombrie 2020. 

Să trăiești sustenabil înseamnă să ai respect față de cei din jur. Este ca atunci când intri în casă și te descalți, ca să nu o murdărești, fiindcă știi că este a ta. Așa și cu planeta, să avem grijă de ea, este casa noastră Marco Hößl, liderul echipelor Kaufland din România și Republica Moldova

Ce poți face tu?

Iar și iar: săculețul nostru reutilizabil

Renunță în mod conștient la punga de plastic pentru legume și fructe! Ca alternativă prietenoasă cu mediul, noi îți oferim săculeții reutilizabili pentru fructe și legume. Odată cumpărați, îi vei putea folosi în mod repetat. Bineînțeles, greutatea suplimentară a săculețului reutilizabil este scăzută la cântar. Astfel, contribui fără efort la evitarea plasticului.

Colecția sport durabilă

Îmbrăcămintea sport din poliester este ușoară, rezistentă, se usucă repede și nu se șifonează. În plus, noua noastră colecție sport de la Newcential® îți arată că aceasta poate fi compatibilă și cu mediul înconjurător. Aceasta se datorează faptului că toate articolele fitness se realizează aproape exclusiv din plastic reciclat.

Contribuie la un mediu înconjurător mai curat

Vrei să faci mai mult pentru mediul înconjurător? Lasă-te inspirat de ponturile noastre pentru reducerea consumului de plastic și acordă atenție comportamentului tău la cumpărături.

Separă complet deșeurile

Separă întotdeauna complet gunoiul. De exemplu, scoate întotdeauna folia de deasupra ambalajului și îndepărtează toate benzile din hârtie.

Refolosește cutiile de plastic

Reutilizează ambalajele din plastic. Folosește cutia de înghețată pentru a-ți împacheta prânzul sau umple de mai multe ori sticla de săpun lichid. Orice gest mic ajută.


REset Plastic

Strategia Grupului Schwarz privind plasticul

Grupul Schwarz, care prin diviziile comerciale Kaufland și Lidl se numără printre cele mai mari societăți comerciale internaționale, își cunoaște și își asumă responsabilitatea față de mediu. Prin REset Plastic, a elaborat o strategie internațională integrată, care cuprinde cinci domenii de acțiune: reducerea cantității de plastic din ambalaje, regândirea designului acestora, reciclarea și eliminarea completă a plasticului, precum și inovare și educare în acest domeniu. Astfel, viziunea „Mai puțin plastic – circuite închise” devine realitate.

Cele cinci principii ale domeniilor de acțiune ale REset Plastic – Strategia Grupului Schwarz privind plasticul:

1.       REduce - Evitare

Renunțăm la plastic ori de câte ori este posibil și sustenabil.

2.       REdesign - Design

Proiectăm produsele astfel încât să poată fi reciclate, închizând astfel circuitul.

3.       REcycle - Reciclare

Colectăm, sortăm, reciclăm și închidem circuitele materialelor reciclabile.

4.       REmove - Eliminare

Susținem eliminarea deșeurilor din plastic din mediul înconjutător.

5.       REsearch - Inovație și informare

Pentru soluții inovatoare, investim în cercetare și dezvoltare și informăm publicul despre reciclare și conservarea resurselor.


Responsabilitate

Implicarea face diferența

Fără micro-
plastic
Fara microplastic

Până la sfârșitul anului 2021, vom schimba formulele produselor de cosmetică și îngrijire corporală, precum și ale detergenților și agenților de curățare marcă proprie, astfel încât să nu mai conțină particule de microplastic. În plus,.vom semnaliza aceste produse cu sigla „Fără microplastic”.

 

Pungi ecologice
Pungă de cumpărături prietenoasă cu mediul

Te susținem în inițiativa ta de a fi un cumpărător responsabil și îți oferim alternative ecologice atunci când îți faci cumpărăturile la noi. Una dintre acestea este punga de cumpărături din hârtie certificată FSC®.

Sigiliul GOTS
GOTS

Întrucât protecția mediului este importantă pentru noi, ne asumăm această obligație în deplină cunoștință de cauză. Ori de câte ori este posibil, folosim pentru textilele noastre bumbac bio, cu sigiliul GOTS (Global Organic Textile Standard).