Investiții locale

Sprijim producătorii români și ne dorim să oferim soluții concrete pentru dezvoltarea acestora, promovând valoarea produselor locale și implicit susținând economia locală.

Produse tradiționale 

Târg de bunătăți românești

https://media.kaufland.com/images/PPIM/AP_Content_150/rum/73/45/Asset_1677345.jpg

Kaufland România sprijină producătorii români și prin organizarea de târguri la nivel național. Prin această serie de evenimente, Kaufland susține producătorii locali să își aducă produsele mai aproape de români, oferindu-le în mod gratuit spațiul de vânzare și logistica necesară.

În cadrul acestor târguri, vizitatorii se pot bucura de preparate românești precum: dulciuri de casă, dulcețuri și gemuri după rețete tradiționale, siropuri naturale, miere și produse apicole, dar și de obiecte și decorațiuni artizanale, costume populare sau produse din piele.

Până în prezent, Kaufland a organizat astfel de Târguri de bunătăți românești în întreaga țară și a sprijinit zeci de mici producători locali și regionali să își comercializeze produsele în acest mod.


Program național

Susținem agricultura românească

Kaufland România desfășoară primul program național care sprijină producătorii locali de legume-fructe să obțină cea mai prestigioasă certificare internațională de calitate și siguranță alimentară, GLOBALG.A.P. (Good Agricultural Practices). Aceasta le permite agricultorilor inclusiv exportul produselor românești oriunde în lume.

Programul se adresează tuturor producătorilor români de fructe și legume parteneri ai Kaufland România și va demara efectiv în ianuarie 2017.

Programul este o premieră în România și este inițiat de Kaufland România în parteneriat cu International Finance Corporation (IFC), membră a World Bank Group, și o companie externă specializată în consultanța pentru obținerea certificării GLOBALG.A.P.

Pe lângă susținere și consultanță oferite în cadrul programului, Kaufland România va sprijini financiar 15 dintre cei mai eligibili producători români de legume și fructe în obținerea certificărilor GLOBALG.A.P., achitând integral costurile acestora.

Programul se va desfășura de-a lungul anului 2017 în cinci etape, care constau în: diferite serii de training-uri, analize de sol și apă, construirea unor planuri de acțiune personalizate, implementare și evaluare.

Mai multe detalii despre proiect poți vedea aici.

Despre program

Producători locali

În ianuarie 2017 au avut loc primele training-uri pentru producătorii locali pentru prezentarea măsurilor necesare obținerii acestei certificări și a avantajelor pe care le aduce.

Următorul modul al programului include inspecția fermelor, prelevarea de apă și sol și consultarea documentației. Specialiștii de la Kaufland România și consultanții în certificarea GLOBALG.A.P. vor analiza situația fermelor producătorilor și vor propune planuri de acțiune create pentru fiecare afacere în parte.

După prima evaluare complexă, se vor efectua inspecții regulate pentru a superviza implementarea planului de acțiune, managementul fermei – de la sol și apă până la utilaje și facilități - și aducerea la zi a documentației. Totodată, această etapă presupune și organizarea unor training-uri cu personalul. Următorul pas este evaluarea finală de către experți, ce implică și o precertificare.

Despre certificarea GLOBALG.A.P.

GLOBALG.A.P. este o certificare care se acordă unui produs, atestând că acesta se conformează celor mai înalte standarde internaționale de calitate și siguranță alimentară. Întrucât auditul necesar obținerii acestei calificări are loc la recoltarea fructului sau legumei, producătorii pot parcurge acest program în trei până la opt luni, în funcție de tipul articolului pe care intenționează să îl certifice.


Sortiment

Produse ”Țara mea”

Țara mea - produse românești

Prin gama de produse ”Țara mea”, Kaufland dorește să se implice în dezvoltarea României prin comercializarea produselor locale și tradiționale. Proiectul este dedicat micilor producători din România, care, altfel, ar găsi cu greu piețe de desfacere pentru produsele lor.

Kaufland a dezvoltat acest proiect împreună cu federația Agrostar și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Produsele sunt semnalizate cu etichetele ”Țara mea”, pentru a putea fi identificate mai ușor de clienții noștri.