Deschidem Camera de Socializare a Seniorilor în Kaufland Pantelimon

București, 19.12.2024

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, în parteneriat cu Kaufland România și cu sprijinul Farmaciilor Dr. Max, lansează oficial Camera de Socializare a Seniorilor, un spațiu dedicat vârstnicilor din cartierul Pantelimon, care se confruntă cu singurătatea.

Deschidem Camera de Socializare a Seniorilor în Kaufland Pantelimon

Evenimentul de lansare va avea loc pe 23 decembrie, începând cu ora 11:00, în incinta Galeriei Kaufland Pantelimon (Soș. Pantelimon, nr. 244-246), și va include împodobirea bradului de Crăciun, un obicei care pentru mulți vârstnici singuri a rămas doar o amintire.

Camera de Socializare este un loc sigur și prietenos, dedicat seniorilor cu vârsta de peste 65 de ani, unde aceștia pot participa la activități gratuite și variate, precum ateliere creative, jocuri de societate, sesiuni de yoga adaptată vârstei a treia și discuții tematice. Spațiul oferă, de asemenea, locuri confortabile pentru relaxare și socializare, încurajând întâlnirile autentice între participanți. Camera este deschisă în fiecare zi a săptămânii, între orele 9:00 și 18:00. Locul reprezintă și o ocazie pentru locuitorii din cartier de a face voluntariat și de a socializa sau de a oferi sprijin la cumpărături seniorilor care vin în Camera de Socializare.

Camera de Socializare a Seniorilor se lansează înainte de Crăciun. Sărbătorile de iarnă sunt adesea o perioadă dificilă pentru seniorii care trăiesc în singurătate. Studiile arată că în această perioadă, sentimentele de izolare și tristețe se intensifică, iar vârstnicii sunt printre cei mai vulnerabili. Conform unui studiu național realizat de Kantar pentru Asociația Niciodată Singur în 2021, 1 din 4 vârstnici din mediul urban se confruntă cu un grad ridicat de singurătate, 3 din 10 vârstnici nu au cu cine să vorbească zile întregi, iar un sfert dintre seniori nu au pe nimeni sau doar o singură persoană cu care să discute despre frământările lor sufletești.

Camera de Socializare este un loc unde seniorii pot regăsi bucuria de a fi împreună, aproape de casă. Prin activități diverse și conexiuni autentice, dorim să combatem singurătatea și să oferim un sprijin real persoanelor în vârstă. Împreună cu partenerii noștri, Kaufland România și Farmaciile Dr. Max, facem încă un pas important spre o comunitate mai unită și testăm o nouă formă de a fi prezenți în viețile celor singuri, mai aproape de ei, chiar în drumul lor spre cumpărături.” a declarat Cătălin Dinu, director executiv al Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor.

Camera de Socializare a Seniorilor este un proiect-pilot desfășurat pe o perioadă de 9 luni, menit să testeze beneficiile unei astfel de inițiative în combaterea singurătății în comunitate. Acest concept aduce sprijinul direct în mijlocul comunității, într-un spațiu amplasat într-un loc foarte frecventat de persoane de vârsta a treia. De altfel, zona Pantelimon din sectorul 2 al Capitalei este recunoscută ca una dintre cele cu cei mai mulți vârstnici din București, ceea ce face ca această locație să fie ideală pentru a răspunde nevoilor vârstnicilor. Ideea a luat naștere la propunerea companiei și este  este susținut de Kaufland România printr-o sponsorizare în valoare de 300.000 de lei. Mai multe informații despre program se pot găsi în site-ul asociației, la niciodatasingur.ro/camera-seniorilor.

 

 

 

Despre Niciodată Singur

Din 2016, prin programele pe care le derulează în 11 orașe din România, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este prezentă constant în viața a peste 500 de vârstnici care se confruntă cu sentimentul de izolare și singurătate. Un studiu național realizat în 2021 de către asociație arată că 1 din 4 vârstnici din mediul urban se confruntă cu un grad sever se singurătate. Singurătatea crește riscul unui atac vascular cerebral, de a dezvolta boli coronariene sau pe cel de hipertensiune arterială. Singurătatea prelungită are efecte potențiale și asupra mintale, cum ar fi anxietatea și depresia.

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 187 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

 

Despre Dr. Max România

Dr. Max România, parte a Dr. Max Group, este unul dintre cele mai mari grupuri farmaceutice din România, care oferă servicii integrate de import, distribuție și retail farmaceutic, având o cifră de afaceri de peste 1.7 miliarde de Euro în 2023 și peste 6000 de angajați.