Până pe 30 ianuarie 2024, clienții care utilizează Kaufland Card, fizic sau digital, vor putea să-și creeze cont pe viitorulincepeacum.ro și să selecteze o școală participantă căreia să-i atribuie punctele acumulate pe bonurile fiscale. Astfel, instituțiile colectează puncte, pe care le pot schimba ulterior în materiale și echipamente didactice, precum: computere, monitoare, piese de mobilier, seturi de laborator sau articole sportive.
Fiecare 50 de lei cheltuiți la Kaufland înseamnă 1 punct pentru școala aleasă. Punctele se alocă școlii respective începând cu ziua creării contului și vor fi luate în calcul punctele generate de primele 5 bonuri emise pentru fiecare cont Kaufland Card pe zi. Pentru utilizatorii Kaufland Card care au 2 bonuri pe săptămână în zile diferite, numărul de puncte acumulate pentru bonurile respective se dublează. Practic, odată ce contul este creat în platforma campaniei punctele ajung atomat la școală aleasă.
„Educația generațiilor viitoare este o prioritate pentru Kaufland și pentru mulți dintre clienții noștri. De aceea, am simplificat pentru clienți procesul de alocare a punctelor, care se poate face de acum direct de pe platforma online, și am prelungit campania, pentru a oferi mai mult timp școlilor să acumuleze puncte”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
În acest moment, peste 1000 de școli s-au înregistrat în proiect. Acestea pot colecta în continuare bonurile de cumpărături emise în perioada 4 octombrie 2023 – 30 ianuarie 2024 și le pot înscrie în campanie până pe 13 februarie 2024. Comenzile pentru premii se pot efectua până la finalul campaniei, pe 29 februarie 2024.
Prin campania „Viitorul începe acum”, Kaufland România reiterează angajamentul de a investi în educație și își propune să demonstreze că oricine poate contribui la creșterea și formarea generațiilor de mâine. Doar în anul 2022, bugetul alocat susținerii proiectelor educaționale a fost de peste 1.07 milioane de euro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 155.000 de angajați și o rețea de 172 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.