Premiul Galei #WeAreHalf 2024 pentru „Leadership feminin de impact în administrație publică” a fost acordat șefei Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.
„#WeAreHalf - suntem jumătate, dar societățile în care trăim nu reflectă, încă, acest lucru. Nu încorporează echitabil aspirațiile, specificitățile și abilitățile femeilor. Efortul nostru comun, pe care îl sărbătorim în această seară, este despre valorizarea corectă a jumătate din societate. Dar nu este și nu a fost niciodată despre care jumătate este mai bună, ci despre întreg. (…) Efortul nostru este despre asigurarea participării depline a femeilor în toate sferele vieții private și publice și despre dreptul la o viață lipsită de violență și de discriminare. Și despre cum realizăm aceste obiective împreună cu aliații noștri, bărbații. Aceasta este prioritatea noastră și la nivelul Comisiei Europene, principiul egalității de șanse între femei și bărbați fiind un pilon esențial al democrației noastre europene. Am certitudinea că nu ne vom opri aici, că vom continua să creștem acest val numit WeAreHalf pentru că, da, suntem jumătate, dar cu siguranță nu vom face niciodată lucrurile pe jumătate și nu ne vom opri la jumătatea drumului”, a transmis Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Inegalitatea de gen nu este doar o problemă statistică
Un mesaj preluat și dus mai departe de către Luminița Popescu, președinta Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, care a fost premiată pentru „Inițiativa de susținere a femeilor din medii vulnerabile”.
„Suntem jumătate, dar democrația se reduce brusc la merit când vine vorba să fim reprezentate în parlamente, guverne sau alte foruri de decizie. Un merit pe care, culmea!, îl putem demonstra oricând. Dar de care prea mulți se încăpățânează încă să nu țină seama. Suntem jumătate și știm asta. Cum știm și că, pentru noi, femeile, ar fi fost suficient ca una dintre noi să fie dezavantajată pentru a ne convinge că trebuie să luptăm pentru dreptate. Și luptăm, suntem solidare, surori. Iar noi, cele care avem o voce, nu ezităm să o folosim și pentru cele care nu au voce. Sau mai ales pentru ele. De mai bine de patru ani de zile fac asta în calitate de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Nu este o luptă ușoară, dar, când ai alături atâtea femei minunate pe care te poți baza, nimic nu este prea greu, niciun obstacol nu este de nedepășit”, a declarat Luminița Popescu, președintă ANES.
În cadrul galei, organizate în parteneriat cu Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) Ugir, care a adus laolaltă peste 150 de participanți, femei și bărbați cu realizări remarcabile în susținerea egalității de gen, Kaufland România a primit premiul pentru „Organizația promotoare a egalității de gen”.
„Sunt mândră să fac parte din cele 73% de femei din totalul angajaților Kaufland România. Însă, chiar dacă ne bucurăm de un număr ridicat de femei în echipa noastră, acordăm o atenție specială zonelor în care știm că, în general, statisticile sunt mai puțin favorabile: roluri de conducere, compensarea și beneficiile echitabile, accesul egal la resurse și oportunități, precum și dezvoltarea leadership-ului feminin.
Datorită acestor măsuri, peste 50% dintre pozițiile de conducere din companie sunt deținute de femei. Am atins acest procent prin promovarea unei culturi organizaționale bazate pe incluziune și transparență, prin programe dedicate dezvoltării profesionale și prin politici de muncă flexibile, menite să susțină echilibrul între viața profesională și cea personală (telemuncă, program flexibil de lucru, și zile libere suplimentare pentru diverse evenimente personale).
Suntem determinați să continuăm aceste acțiuni care susțin echitatea în companie și care contribuie direct la creșterea performanței echipelor noastre și la îmbunătățirea retenției angajaților. În plus, prin parteneriatele cu organizații și inițiative precum #WeAreHalf, care promovează valori fundamentale precum diversitatea, incluziunea, transparența și egalitatea de șanse, avem oportunitatea de a transmite aceste practici și mesaje puternice atât în mediul de business, cât și în societate”, a declarat Estera Anghelescu, Director de Recrutare și Employer Branding la Kaufland România, cu ocazia înmânării distincției de către Mihaela Tudor, fondatoarea Asociației Solidaritate și Egalitate și CEO al TUDOR Communications.
Premiante și premiați
În cadrul Galei #WeAreHalf au fost premiate nu doar femei care s-au implicat activ în susținerea egalității de gen, ci și bărbați, companii, organizații și instituții:
- Oana Țoiu, vicepreședinte al Camerei Deputaților – „Leadership feminin de impact în politică”;
- Gabriela Bereș, CEO Puratos și Bakery School – „Leadership feminin de impact în educație”;
- Violeta Balint, CEO Sennheiser România – „Leadership feminin de impact în business”;
- Preot profesor Constantin Necula – „Leadership masculin de impact”;
- Angelica Grindei și Valeriu Stoicescu, General Meel Electric – „Echipa managerială a anului”;
- EXIM Banca Românească – „Banca promotoare a egalității de gen și de șanse”;
- Camelia Proca, fondatoarea Asociației ALEG și a Festivalului Egalității – „Inovație pentru egalitate de gen”;
- Robert Diaconeasa, fondator Men Talks, Prof. Univ. Dr. Ionela Băluță, directoare a Centrului pentru Politicile Egalității de Șanse, și Camelia Botezatu, fondatoare Emblematic de România – „Voci de impact pentru egalitate”;
- Ziarul News, directoare generală Florina Manea – „Susținătorul media al campaniilor #WeAreHalf”;
- Agerpres, directoare generală Claudia Nicolae – „Partenerul media al anului”.
Printre personalitățile care au înmânat distincțiile s-au numărat: Excelența Sa E.S. Deborah Ojeda Valedon, Ambasadoarea Cubei în România; Elena Petrescu, consilieră în Consiliul General al Municipiului București; Mioara Iofciulescu, vicepreședintă OFA UGIR și CEO Atlantis România; Felicia Akkaya, antreprenoare și ambasadoare a egalității; Daniela Palade Teodorescu, jurnalistă și membră fondatoare a Asociației Solidaritate și Egalitate; Corina Sterea, fondatoarea comunității „Eu sunt Ana”; Virgil Nițulescu, director al Muzeului Național al Țăranului Român; și Colonel Manuela Mihai, Chief of Gender Management în Ministerul Apărării Naționale.
OFA UGIR susține antreprenoriatul feminin
Importanța combaterii discriminării de gen și a susținerii implicării în mediul economic, antreprenorial și politic a fost subliniată și de către Mioara Iofciulescu, vicepreședintă OFA UGIR și CEO Atlantis România:
„De aproape cinci ani, patronatul OFA UGIR susține antreprenoriatul feminin și promovează importanța rolului femeilor în dezvoltarea României. Prin sute de evenimente organizate la nivel național și internațional, prin profesionalismul și expertiza membrelor sale și prin viziunea echipei de conducere, Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR a devenit o voce puternică, atât pentru mediul de afaceri, cât și în relația cu instituțiile statului.
Misiunea noastră este aceea de a construi o Românie mai bună și mai prosperă pentru generațiile viitoare. Ne bucurăm să susținem campania #WeAreHalf și ne onorează faptul că multe dintre colegele noastre de patronat au devenit ambasadoare ale acestei mișcări sociale ce promovează egalitatea de gen și de șanse între femei și bărbați, fiind o platformă extraordinară de comunicare și un mijloc eficient de împuternicire a femeilor din toate mediile.”
Un an de reușite pentru #WeAreHalf
Gala #WeAreHalf 2024 a încununat un an în care mișcarea socială demarată de Asociația Solidaritate și Egalitate, premiată anul acesta cu BEST ESG DIGITAL CAMPAIGN la PR DIGITAL AWARDS DAVOS și anul trecut cu Silver Award for Excellence la PR Awards, a reușit să stabilească noi recorduri de audiență și să creeze o comunitate la nivel național de peste 3.000 de femei.
„Cu 48 la sută dintre femeile mature din România neactive în câmpul muncii, nu vom merge niciodată într-o direcție bună – social, economic, politic. Asociația noastră, prin programele acesteia, va schimba aceste cifre care ne plasează pe penultimul loc la egalitate de gen în Europa și va lupta ca fiecare femeie din România să devină independentă economic”, a spus Mihaela Tudor, fondatoarea Asociației Solidaritate și Egalitate și CEO al TUDOR Communications.
Gala #WeAreHalf 2024
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul partenerilor: Kaufland România, Tudor Communications, Exim Banca Românească, Sennheiser, General Meel Electric, Puratos, OX2, Bakery School România, Bilbor, Jidvei și Ingrid Line Deco – Flowers for Life.
Partenerii de comunitate care s-au alăturat evenimentului au fost: OFA UGIR, Emblematic România, Camera de Comerț și Industrie București, IWA, Dynamic Business Connections și Eu sunt Ana. Au susținut evenimentul și partenerii media: Canal 33, Agerpres, Ziarul News, Business Voice, Tele7abc și Club Antreprenor.
Cei peste 150 de invitați prezenți pe 22 noiembrie la Gala #WeAreHalf, organizată de Asociația Solidaritate și Egalitate, s-au bucurat de momente muzicale excepționale susținute de elevi premianți de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, tineri cu un impresionant palmares de participări și trofee câștigate la competiții naționale și internaționale.
Ana Maria Cobzaru, alături de Vlad Stoi la vioară, și Andra Dogaru, alături de Sophia Țoropoc la nai, au întreținut atmosfera elegantă din Sala de Bal a Palatului Camerei de Comerț și Industrie București.