Hope and Homes for Children a inaugurat astăzi, în județul Iași, două case familiale pentru 24 de copii

București, 16.04.2025

Fundația Hope and Homes for Children a inaugurat astăzi două case familiale, în comunele Aroneanu și Miroslava, județul Iași. Ambele construcții au fost realizate cu sprijinul financiar al Kaufland România și în colaborare cu autoritățile locale. Un număr de 24 de copii vor părăsi Centrul de Plasament Ion Holban din Iași, pentru a începe o altă viață în noul lor Acasă.

Hope and Homes for Children a inaugurat astăzi, în județul Iași, două case familiale pentru 24 de copii
  • Cele două case familiale, situate în comunele Aroneanu și Miroslava, sunt construite cu sprijinul financiar al Kaufland România;
  • Investiția în beneficiul copiilor instituționalizați este de 420.000 de euro;
  • Copiii care se vor muta în noile case familiale provin din Centrul de Plasament Ion Holban din Iași.

 

Casele familiale cu numărul 129 și 130, construite de Hope and Homes for Children în sprijinul procesului de dezinstituționalizare la nivel național sunt gata să-și primească noii locatari. Cele două case sunt construite pe terenuri puse la dispoziție de Consiliul Județean Iași, în parteneriat cu Primăria Comunei Aroneanu, respectiv Primăria Comunei Miroslava. Aici, copiii vor avea parte de un cămin cald și primitor și un mediu familial, așa cum este firesc pentru o dezvoltare armonioasă. Spre deosebire de centrele de plasament, casele familiale creează un mediu cald și personalizat, unde fiecare copil beneficiază de îngrijire individualizată, de spațiu propriu și oportunități de a-și dezvolta abilități esențiale pentru o viață independentă, precum gătitul și îngrijirea locuinței. Noile case dispun de toate facilitățile necesare: living generos, bucătărie, patru dormitoare, două băi și două grupuri sanitare, plus o curte cu spațiu de joacă și relaxare. Acestea vor găzdui, fiecare, câte 12 copii.

„Fiecare copil are dreptul la iubire, la protecție și la o copilărie trăită cu bucurie. Copiii pe care îi sprijinim au fost privați de acest drept fundamental, dar împreună, prin fiecare casă familială pe care o construim, le oferim șansa de a simți siguranța unui cămin adevărat, de a fi îmbrățișați cu afecțiune și ghidați cu răbdare. Prin susținerea partenerilor noștri, reușim să oferim acestor copii nu doar un loc unde să trăiască, ci o familie, o comunitate și, mai presus de toate, speranță. Le mulțumim  tuturor celor care fac posibilă copilăria trăită cu demnitate și încredere.” - Ștefan Dărăbuș, Director Național Hope and Homes for Children România.

La rândul său, Florin Ion, Director General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, afirmă: „Construirea acestor case familiale reprezintă nu doar un pas important în procesul de dezinstituționalizare, ci și o dovadă a angajamentului nostru comun de a le oferi copiilor vulnerabili șansa de a trăi într-un cămin adevărat, alături de oameni care îi susțin și ocrotesc. Suntem profund recunoscători partenerilor noștri pentru sprijinul oferit și pentru efortul depus în realizarea acestui proiect. Fără implicarea lor, aceste case nu ar fi fost posibile. Împreună, demonstrăm că, prin solidaritate și responsabilitate, putem construi un viitor mai bun pentru acești copii.”

Kaufland România a susținut nu doar construcția celor două case din comunele Aroneanu și Miroslava, ci și recompartimentarea și reamenajarea Centrului de Tranzit inaugurat în octombrie 2024. Destinat tinerilor care părăsesc sistemul de protecție la împlinirea vârstei de 18 ani, centrul pune la dispoziția acestora 12 garsoniere complet mobilate și utilate și reprezintă o soluție pentru provocările aduse de căutarea unei locuințe și integrarea socio-profesională în etapa de trecere la traiul independent.

„Pentru Kaufland România, responsabilitatea socială înseamnă mai mult decât un simplu angajament – este o promisiune de a contribui activ la construirea unui viitor mai bun pentru comunități. Susținerea construcției celor două case familiale reprezintă o investiție în siguranța și bunăstarea copiilor care merită un cămin adevărat. Suntem bucuroși să putem oferi acestor copii șansa de a crește într-un mediu familial, înconjurați de grijă și afecțiune. Vom continua să sprijinim inițiativele care aduc schimbări reale și durabile în viețile celor mai vulnerabili”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Impactul Fundației Hope and Homes for Children în județul Iași

Pe lângă reabilitarea și dotarea, în 2024, a Centrului de Tranzit , Hope and Homes for Children va mai construi un Centru Respiro pentru copiii cu nevoi speciale, precum și o casă familială pentru copiii din Centrul de plasament ”O nouă șansă” din Târgu Frumos. 

Fundația are în acest moment șapte case familiale construite în jud. Iași, destinate copiilor instituționalizați. Patru dintre acestea au contribuit la închiderea Centrului de Plasament Sf. Spiridon. Cele două case inaugurate astăzi în comunele Aroneanu și Miroslava, alături de casa familială din Țuțora, finalizată în 2024 cu finanțare din partea Asociației Umanitare Tester Group, permit punerea definitivă a lacătului pe poarta Centrului de Plasament Ion Holban. 

Hope and Homes for Children a inițiat procesul de dezinstituționalizare în județ începând cu anul 2014, desfășurând, în parteneriat cu autoritățile locale, programe menite să prevină separarea copiilor de părinți și să le ofere sprijin tinerilor care părăsesc sistemul de protecție la împlinirea vârstei de 18 ani, prin acțiuni de integrare socio-profesională.

Până în prezent, Fundația a prevenit instituționalizarea a peste 1.000 de copii din jud. Iași. A acordat sprijin familiilor, pentru ca acestea să nu se mai destrame din cauza sărăciei, venind cu soluții pentru fiecare copil vulnerabil care risca să fie separat de tot ce avea mai de preț pe lume: familia. În plus, Hope and Homes for Children a fost alături de 270 de tineri din Iași care, ajunși la finalizarea studiilor, au părăsit sistemul de protecție și au întâmpinat provocările tranziției către o viață independentă. Acestora le-a oferit ajutor în ceea ce privește găsirea unei locuințe, a planificării bugetului personal, dar și a gestionării emoțiilor în fața necunoscutului, prin programe de consiliere psihologică.

 

 
  

 

   Pentru mai multe informații:

   Anca Frumușani-Coltuc, Hope and Homes for Children

   tel. 0790 / 301 560, email: anca.frumusani@hhc.ro

 

 

 

Despre Hope and Homes for Children România

În total, în 26 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut 43.800 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați, prin Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie. Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 75 de centre de plasament, iar prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 128 de case familiale, cu 7.500 de copii scoși din orfelinate și peste 2.000 reintegrați în familia naturală sau extinsă.

https://hopeandhomes.ro/

 

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 191 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.  Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații neguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii, vizitați www.kaufland.ro.